Chiar ți-am auzit pașii. Am avut sentimentul
că frunzele roșii loveau pământul căzând dintr-un copac imaginar și că frunzele roșii erau ,de fapt,
înfrigurate în toamna târzie. Am avut sentimentul

că aud niște pași și am avut senzația ciudată
că tu ești încă în viață.Dar, în momentul imediat
următor, am fost sigură că nu i-am auzit și, de fapt,
am văzut doar copacul meu, Ligustrum vulgare,

cum își pierde propriile frunze. M-am văzut în oglindă.
Nu, n-am auzit pași. Tot ce știam eu era faptul că te
iubeam. Tot ce puteam eu auzi era doar căderea
frunzelor. Dar în momentul imediat următor, ți-am

simțit sărutul.Am auzit clopotul bisericii bătând.